2012

În primul rând trebuie sa încep cu urările tipice și cu „La mulți ani”-ul caracteristic fiecărui sfârșit de an. Să aveți parte numai de lucruri bune și să fiți sănătoși și fericiți tot anul pentru că timpul trece repede și deja nu prea mai avem cum să contorizăm toate momentele frumoase pe care le trăim. Multe zile frumoase vă doresc și pline de soare și nu foarte calde că nu vrem încă să ne topim (cu toate că dacă încep să mă gândesc de pe acum la vară, deja mă ia cu călduri). Faceți în așa fel încât fiecare clipă să conteze și nu irosiți timpul pe prostii. Nu fiți supărați pe nimeni, nu vă certați cu toată lumea (decât în trafic) și încercați să fiți cât mai buni cu cei din jurul vostru pentru că numai prin bunătate mai putem face ceva, dacă nu e deja totul pierdut.

Noul An m-a prins undeva la 10-15 km de Mons, într-un fel de sătuc tipic belgian, la o petrecere organizată între noi. Lume faină, muzică ok, mâncare cât cuprine, distracție în toi, doar că eu am ajuns acolo pe la 23:10 după ce m-am învârtit cu fetele în cerc în oraș de vreo 3 ori. A fost o mică problemă legată de coordonate pentru că nici cel cu care vorbeam la telefon încercând să aflu unde e mai exact locația respectivă nu prea știa, dar până la urmă ne-am descurcat. A fost foarte ciudat pentru că în momentul în care am ajuns pe strada cu pricina, GPS-ul îmi tot zicea „ați ajuns la destinație, pe partea stângă a drumului” și pe stânga era câmp. Ne-am mai învârtit pe acolo și eram cât pe ce să cedez nervos în fața unei biserici. Am sunat din nou să rugăm să ni se iasă înainte și când am luat-o pe lângă biserică, pe o stradă al cărei nume nu corespundea deloc cu ceea ce ni se spusese, am dat imediat de casa respectivă și coșmarul se terminase. Deja mă gândeam cum urma să fac Revelionul în mașină și ce mișto ar fi fost…not. Dar totul e bine când se termină cu bine și în cele din urmă toată lumea s-a distrat și s-a simțit bine.

A fost foarte ciudată senzația pe care am avut-o la miezul nopții…stăteam cu ochii pe ceas, uitându-mă cum se scurg ultimele minute din ceea ce a fost 2011 și în cap deja mi se derulau pe fast forward toate amintirile și toate momentele frumoase și dureroase pe care le-am trăit pe parcursul întregului an. Era ca și când am derulat tot ca să le pun pe un raft acolo la păstrare și să am ce povesti (sau să am pe cine enerva cu ele) mai târziu în viața asta. Ora 00:00 și am început să dăm cu artificii. Mă uitam pe cer și nu schițam nimic, ci doar mă uitam în gol. E ciudat acum când stai și te gândești unde naiba a fugit tot timpul ăsta și unde se duce acum. Când eram mic și băteam mingea în curtea școlii nu aveam deloc această noțiune a timpului și nu îmi făceam niciodată griji cum că nu îmi va ajunge niciodată să fac toate lucrurile pe care mi le propun, iar acum mă trezesc într-un moment în care îmi dau seama că e exact inversul: timpul te aleargă din spate și aproape că nu mai ai un moment de respiro sau un moment acolo pentru tine ca să faci ceva ce îți place sau să evadezi din monotonia cotidiană. Sunt mai mult decât sigur că acum timpul e doar o resursă prețioasă, iar timpul liber un lux pe care nu și-l mai poate permite nimeni. Și în cursul săptămânilor astora și chiar și de Crăciun mă uitam la belgi cum a doua zi erau deja la muncă, iar la noi încă era liber și se stătea cu burta la soare, dar aici e altă mâncare de pește în care nu mă bag. Oricum ar fi, a fost un sentiment complet straniu și am intrat în 2012 complet eliberat de anumite lucruri, dar și gândindu-mă la o serie de altele, fie ele sumbre sau mai puțin sumbre. E ciudat și când stai și te uiti la ceas, vezi 23:58 și după două secunde te uiți din nou și vezi 00:01, 1 janvier. Da, trebuie să mă obișnuiesc cu gândul ăsta și să abordez anul ăsta mai dur decât am făcut-o cu cel de anul trecut.

Mă întreba cineva care sunt obiectivele mele pe anul ăsta și am cam stat să mă gândesc cam ce aș putea să vreau și tot ce am în cap e ca toată lumea pe care o iubesc să fie sănătoasă și să fie bine, iar eu să îmi văd de treaba mea așa cum pot mai bine. Altceva nu îmi mai pot dori și nici nu mai vreau. Bineînțeles, cea mai mare dorință e să mă pot plimba în voie pe peste tot, dar mai vedem în ce măsură pot face asta pe viitor. În rest…nu prea ar mai fi nimic. Sunt împăcat cu mine însumi și sper ca anul acesta să fie și el plin de surprize și nu pe atât de monoton pe cât mi-l închipui. Și mai terminați cu sfârșitul lumii că nu vine nimic: a tot venit în fiecare an aproape, trebuia să fim morți demult.

La 4 dimineața eram pe autostradă, conducând pe o ploaie torențială și nu mă gândeam decât ca în jurul meu sunt niște persoane minunate cu care pot purta un dialog cât mai civilizat și a căror părere este foarte apropiată de a mea. Sunt niște persoane minunate și mă simt bine cu ele și asta e tot ce contează.

La mulți ani și… înapoi la treabă!